Toamna se numără… premianţii, iar primăvara – se face doar preselecţia lor. Anul acesta, anunţăm o preselecţie mai “dură”, comparativ cu anul trecut, pentru doritorii de a participa la Festivalul “Curierul Zilei” din Piteşti, organizarea promiţătoare a căruia ne pare destul de ademenitoare! Vă aşteptăm, începând cu data de 5 mai. Până atunci, revenim cu amănunte.
Mai jos, cităm un articol din arhivele “Timpul-ui”.
Mariana Şura şi Tinka, premiate la un festival din România
(Arhiva: MARTI, 13 MARTIE 2007, NR.594)
Interpretele Mariana Şura şi Tinka au devenit premiantele Festivalului de muzică �Curierul� care a avut loc la Piteşti, România, între 6 şi 9 septembrie curent. Mariana Şura (22 de ani), a obţinut premiul doi, iar Tinka (18 ani) – premiul trei, ambele obţinând şi câte un casetofon şi diplome de participare.
Alte două interprete din R. Moldova au obţinut premii speciale: Adelia (34 de ani) – Simpatia publicului, oferit de Televiziunea Română, şi Angelina (22 de ani) – premiul special pentru cea mai originală piesă (compoziţie proprie) la secţiunea interpretare, şi locul IV la secţiunea instrumentală, la pian.
Mariana Şura este deţinătoarea premiului II la Festivalul �Maluri de Prut 2002� şi a premiului III la Festivalul Internaţional din Sevastopol, Ialta, din 2003. A absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.
Tinka (Ecaterina Danu) este studentă la Colegiul de Muzică �Şt. Neaga�, specialitatea canto academic. A câştigat premiul presei la ediţia I a Festivalului �Două inimi gemene� şi un premiu special al juriului la Festivalul �Stelele mării� din România, luna mai a. c.
La festivalul din Piteşti au participat aproape 250 de interpreţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 40 de ani, din România, Chile şi R. Moldova.
(D. M.)