Anya Cernikova: talent, între timp şi ruletă

Anul curent, Ana Cernicov/Anya Cernikova a intrat în joc pentru prima dată, după cum i-a venit rândul, conform regulamentului. Melodia cu care a venit nu e una nouă, tânăra interpretă însă pare a fi „în formă” (deşi afirmă că nu a prea cântat în ultimul timp) şi, spun asta nu referindu-mă la faptul că s-a făcut mai suplă. Anya are admiratori – asta e sigur! – printre telespectatori şi nu numai, iar la filmări au venit mai mulţi… colegi (presupun, eu), să o susţină, să o aplaude, ceea ce e lăudabil. Dar, Cernikova s-a dovedit a fi lipsită de noroc, unica!, la ruleta ultimei ediţii a lunii martie. Spre deosebire de Cătălina, ea a ieşit din joc, obţinând 5 puncte. Mai bine, decât nimic, nu? Cât despre talent – au înzestrat-o bunele zâne, la venirea sa pe (un exemplu aici, la primul revelion al Casinoului Muzical).

Anya încă nu a dat semne că vrea să revină: încă nu s-a reînscris în lista participanţilor. Am fost însă contactată de producătoarea sa, Eugenia Ursu, revenită acasă, recent, de pe meleaguri ruseşti şi nu numai. Urmează să ne vedem. De fapt, nu ştiu dacă mai e sau nu producătoarea acesteia. Personal, ţin mult şi la Anya Cernikova – una dintre cele mai bune voci ale Casinoului Muzical, remarcată nu o dată şi nu doar la festivalurile-concurs desfăşurate la Chişinău.

Lasă un Răspuns